Dragi cititori, ne-am gândit ca de această dată să stăm de vorbă cu o colegă de-a noastră, Cornelia. Sperăm ca aceste gânduri să fie încurajatoare pentru voi.

1. Spune-ne puțin despre tine.

Mă numesc Cornelia Sărac și lucrez în centru aproape de la deschidere. Problemele prin care am trecut prin viață m-au învățat să mă ancorez tare în Dumnezeu, doar El este cel care mi-a adus biruința și bucuria în momentul în care am trecut prin încercări.

2. Cum ai ales să vii în Smiles? Care a fost motivul care te-a determinat?

Motivul? Bunicii. Ei sunt „de vină”. Eu mi-am iubit bunicii. Copil fiind îmi plăcea să povestesc cu ei. Sunt niște naratori extraordinari. Mereu te captivează cu poveștile lor. Dar, aici, sigur e vorba de cu totul altceva. Sunt bolnavi, cu diferite probleme, unii rupți de familiile lor. Ce mi-am dorit a fost măcar să îi pot încuraja cu o vorbă.

3. Ce provocări ai întâmpinat în centrul nostru și care sunt momentele plăcute de care îți amintești?

Despre Bunici - CorneliaPe de o parte ar fi participarea bunicilor la activitățile și jocurile pe care le organizăm. Momentele în care un bunic sau o bunică spune că el/ea nu poate desena sau colora dar până la urmă îl vezi cum ia creionul și încearcă să îi iasă ceva. Ce poți face? Îi spui că e frumos și îl îmbrățișezi.

Pe de altă parte motivarea bunicilor să joace „popice” când ei stau într-un scaun rulant. E posibil să vi se pară experiențe cel puțin ciudate, dar e foarte interesant să vezi cum până la final se aplaudă și se încurajează unul pe altul.

Dar haideți să vă spun și următoarea întâmplare:
Într-o zi, eram adunați în hol și cântam cu bunicii cântarea „Isus al meu prieten bun”. Bunicuța, despre care vreau să vă povestesc, era în celălalt capăt al holului ascultând de la distanță. La un moment dat a venit încet cu bastonul ei. S-a apropiat parcă sfioasă și când am terminat cântarea m-a întrebat: „Și dumneavoastră știți cântecul aceasta?”. Apoi a continuat: „Se cânta când eram tânără în biserica noastră. Nu l-am mai auzit de atunci.” și a început să lăcrimeze. Acesta a fost primul ei pas către activitățile noastre spirituale. De atunci a venit cu noi de fiecare dată și treptat, treptat și-a amintit și alte cântări. Mereu mă întreabă: „Azi facem biserică?”.

4. Ce sfat ai avea pentru cei care ar dori să se implice în munca de voluntariat?

În primul rând e nevoie să iubească bunicii, să le înțeleagă problemele și faptul că unii nu mai pot duce lingura la gură sau nu mai au memoria de altădată. De reținut e și faptul că bunicii din centrul nostru au fost și ei tineri și au avut familie, au fost iubiți, au râs, au plâns, într-un cuvânt sunt „oameni”. Cred că acestea două sunt lucruri importante pentru a fi voluntar în centru.

În încheiere, dorim să îți mulțumim pentru slujirea pe care o faci în cadrul centrului și pentru implicare.

Mulțumesc și eu. Sper ca aceste câteva gânduri să fie benefice pentru fiecare cititor.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *