„Cu ocazia Crăciunului, împreună cu alte două fete, am făcut o vizită la căminul de bătrâni pentru a le colinda acelor persoane minunate. A fost o experiență extraordinară deoarece bătrâneii mi-au transmis emoție, mi-au înmuiat sufletul și mi-au stârnit lacrimile. În privirile bătrânilor puteai citi tristețea, însă odată cu auzul colindelor, universul lor parcă a luat culoare, unii ni s-au alăturat, unii ne-au oferit calde îmbrățișări, iar alții ne-au încântat cu versuri proprii. Văzându-le zâmbetele și seninătatea de pe față, m-am simțit minunat pentru că am reușit să le ofer bucurie.”
Celina Iabloncic
Elevă în cls. a 12-a
„O experiență pe care nu o pot descrie prea bine in cuvinte…A fost mult mai mult… Emoție, lacrimi, pentru ei de bucurie că a mai trecut cineva pe la ei ,iar pentru noi de tristețe… Spun tristețe, deoarece am realizat că uneori, noi nu știm nici să ne bucurăm, deși probabil avem mult mai multe motive decât ei. Ne plângem mereu că nu avem ceea ce ne trebuie, dar uităm de adevăratele binecuvântări. Suntem prea ocupați să căutăm fericirea in lucruri mari. Din momentul în care am intrat am simțit atâta bucurie și căldură… Ochii blânzi care ne priveau duios ne-au emoționat si mai mult. Am avea atâtea de învățat de la ei, mă gandeam… Fiecare chip blând ascundea o poveste. Am putea lega prietenii serioase și primi mereu cele mai intelepte sfaturi. Ei abia așteaptă să dea mai departe din experientele lor. Unii din ei au o pasiune, un gând bun, un sfat, o poezie sau un zâmbet atât de sincer… Dar noi? Noi am primit de la Domnul putere, răbdare, sănătate. Gândiți-vă dacă fiecare din noi am pune deoparte doar o oră pe săptămână sau la două săptămâni… Am avea atâtea de câștigat și am aduce o foarte mare bucurie în mijlocul lor.”
Rafaela Palkovacs
Elevă în cls. a 12-a
„Craciunul e sărbătoarea în care dăruim; dăruim cadouri, dăruim zâmbete, dăruim îmbrățișări, dăruim o vorbă bună, dăruim speranță, dăruim o bomboană, o portocală, un colind, o rugăciune. Crăciunul acesta am primit cel mai frumos cadou și anume: zâmbetele bătrâneilor pe care i-am colindat la cămin. Când am intrat pe ușa căminului, eram nesigură și tristă, deoarece mă gandeam ‘ce bucurie pot aduce 3 fete unor bătrânei bolnavi și singuri?’ Însă, cum Dumnezeu lucrează și ne atinge sufletele prin orice lucru mărunt, care pentru noi poate inițial e neînsemnat, așa s-a întâmplat și aici. Nu cred că se poate descrie în cuvinte bucuria pe care am simțit-o văzându-le lor bucuria de pe chipuri. Am intrat în prima cameră și am început să colindăm, iar la câteva secunde m-am vazut pierdută printre lacrimi și versuri de colind. Plângeam și cântam în același timp, sufletul îmi sălta de fericire că am reușit printr-un lucru așa mărunt, să aduc atâta bucurie. Mulți dintre ei cunoșteau colindele și au început să cânte cu noi, iar harul lui Dumnezeu se simțea printre notele muzicale. Cu toate că afară era destul de frig, înăuntru era o atmosferă așa liniștită și caldă, iar fiind acolo, în mijlocul unor oameni pentru care un zâmbet valorează mai mult decât orice bogăție, m-a facut să realizez cât de important e sa mai ‘evadăm’ din când în când din viața plină de griji și stres și să oferim puțin din timpul nostru și altora. La urma urmei, timpul reprezintă cel mai scump cadou pe care-l putem oferi cuiva.”
Tatiana Morgovan
Elevă în cls. a 12-a
„Ma bucur că am ales să lucrez ca voluntar în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice “Doris.”
Am fost îngrijorată inițial, gândindu-mă că poate rezidenții nu vor fi receptivi în fața unei persoane noi, sau că voi întâlni dificultăți în legarea unor bune relații cu dânșii. Acestea fiind spuse, experiența avută la Ceămin mi-a depășit toate așteptările. Bătrâneii abia așteptau compania cuiva cu care să își poată împărtăși amintirile din tinerețe și totodată gândurile sau neliniștile apărute la bătrânețe. Pot să spun că am rupt bariera dintre generații și ascultându-i, participând la diverse jocuri și activități recreative împreună, am învățat în fiecare zi câte ceva. Câte ceva despre fiecare, cate ceva despre lumea care mă înconjoară, câte ceva despre cum să fiu un om mai bun. Am realizat că deși bătrâneii noștri au trecut prin multe lucruri și au adunat înțelepciune cu fiecare experieță și cu fiecare alegere bună sau greșită, sunt totuși fragili în același timp. Fizic și emoțional. Le-au îmbătrânit oasele și memoria îi părăsește uneori, sunt apăsati de multe griji și unii se simt abandonați, dar un singur gest de compasiune ca un zâmbet sau un pupic pe frunte îi vor face să uite toate gândurile grele. Și vai ce sentiment incredibil e când se întâmplă ca un bătrânel cu Alzheimer să îsi amintească de tine si să-ți zâmbească atunci când te vede. Am trăit un amalgam de emoții cu ei, le-am simțit tristețea și bucuria, deznădejdea și speranța. Recomand oricărui tânăr care dorește să trăiască o experiență inedită și care simte imboldul de a schimba ceva în bine, de a aduce un zâmbet pe fața cuiva, să se implice ca voluntar. Fiecare dintre noi ne aflăm la o decizie distantă de a ne schimba viața și perspectivele, avem nevoie doar de puțin curaj.”
