Cred că deja v-am obișnuit cu poveștile de viață ale bunicilor din centrele noastre. În povestea de viață de azi vom afla cum e să trăiești printre „cei mai tari” și încercați împreună cu o altă bunicuță.
E o mare bucurie să văd o doamnă înaintată în vârstă, „la bătrânețe” cum se spune, toată zâmbet, cu ochii lucind de pace și bucurie.
Bunica noastră, mă întâmpină în fiecare dimineață cu zâmbet și cu vorba „Dumnezeu să vă binecuvinteze și la venire și la plecare”.
Bunica noastră are aproape 88 de ani și e mândră să spună ca e dintre „cei mai tari” conform Psalmului 90:10 „anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei tari, la optzeci de ani”.
Cu liniște în glas spune că nu-i mai cere Domnului un an sau doi de viața pentru, ca în Cartea LUI sunt deja scrise „toate zilele care-mi erau rânduite, mai dinainte de-a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16).
Își aduce aminte cu drag de parcursul vieții începând cu primii ani ai copilăriei și de cei cinci frați ai dânsei. Dintre toți e singura care mai este în viață. În anul 1941 în urma cedării Ardealului din ’40, părinții au fost transferați la Sibiu pentru un an și apoi încă patru la Sighișoara, cu trenul de marfă.
Pe soțul dânsei l-a cunoscut la Sighișoara încă de când erau copii. S-au reîntâlnit mulți ani mai târziu, după terminarea facultății, în Cluj. Erau săraci așa că nu au făcut o nuntă tradițională. Au fost prezenți însă părinții și toți frații.
Viața nu a fost ușoară pentru dânsa. S-a mutat de mai multe ori din cauza slujbei și de două ori și-a pierdut locul de muncă din cauza credinței în Dumnezeu și a faptului că frecventa biserica. Totuși, nu și-a pierdut credința și știe că planul lui Dumnezeu este unul desăvârșit!
Odată cu înaintarea în vârstă, soțul, bolnav de diabet, a fost tot mai slăbit și a devenit dependent de ajutorul dumneaei. Din păcate a fost peste puterile bunicii noastre să îl ridice când era nevoie. Au venit de comun acord ca un cuplu la noi în centru și s-au bucurat mult de ajutorul primit. Câteva luni mai târziu, soțul a decedat dar înainte de a pleca la Domnul și-au dat întâlnire în cer când se vor revedea fără dureri și fără lacrimi.
Cu nostalgie,
Delia Tuns
Asistent Social
Centru de Reintegrare Socială – Cămin pentru persoane vârstnice, Oradea
