Chiar dacă în articolele anterioare v-am făcut cunoștință cu câțiva dintre rezidenții centrului de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente, astăzi o să vă familiarizez cu „programul bunicilor” sau mai bine zis activitățile pe care aceștia le desfășoară în cadrul centrului. Desigur  acest program diferă în fiecare zi.
Așadar haideți împreună cu mine să vedem cum  decurge  o zi de luni în centrul nostru din Tileagd.
Începutul de săptămână este pentru toți un prag psihologic pe care încercăm sa-l depășim cu motivație și gânduri bune.
Ca începutul fiecărei zile, trezirea, micul dejun, tratamentele dar și petrecerea timpului liber după bunul plac al fiecăruia.
Una dintre activitățile nostre principale este programul de kinetoterapie. Da, știu, când auzim acest cuvânt ne gândim la exerciții   ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru sau rezistență. Ei bine, în cazul bunicilor, este vorba de  un program adaptat vârstei și problemelor medicale pe care aceștia le au. Aș putea spune că această activitate e pe placul tuturor și sunt foarte entuziasmați de fiecare dată când participă. Programul este conceput cu exerciții de grup dar și programe individuale în funcție de planul de recuperare a fiecăruia.
După  activitatea de kinetoterapie, bunicii  participă la activități unde să își folosească abilitățile de îndemânare, cum spun ei, ora de lucru manual. Timpul petrecut împreună este cel mai benefic, socializarea, comunicarea este ceea ce îi ajută să se bucure de fiecare clipă în centru.
Așadar dacă v-am stârnit  curiozitatea vă invit, după ridicarea restricțiilor, să vizitați Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Dependente.

Unde ne găsiți? În Tileagd, str Tilecușului nr 8.

Nu uitați să luați „pastila” de mișcare în fiecare zi!

 

Cu drag și recunoștință,
Diana Caba – Asistent Social

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Sunteți minunați. Nu pot uita ce ați făcut pentru tatăl meu. Mulțumesc.

Dă-i un răspuns lui Fildan Elena. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *